2009 va fi anul in care blogurile își vor revendica locul ca un canal media online care nu mai poate fi neglijat. Lucrăm la asta de peste doi ani, și deja avem primele rezultate. Astăzi am putut anunța prima campanie bancară care folosește blogurile ca și canal principal: “Noua campanie de comunicare lansată de Millennium Bank pentru promovarea creditelor ipotecare şi a celor de nevoi personale cu ipotecă este prima din industria bancară care plasează blogurile şi site-ul de networking profesional Linkedin.com ca suporturi principale în mix-ul de media. Agenţia Initiative Media a fost responsabilă de implementarea acestei campanii, ce urmează să fie vizibilă timp de 6 săptămani.”
Iuliana Stere, New Media Manager la Initiative Media: „Pană nu demult, blogurile erau privite cu scepticism şi folosite doar ca «suplimente» care completau campanii de TV sau presă. Componenta de blogosferă era oarecum aşteptată în peisajul media românesc, iar în dezvoltarea ei am beneficiat de suportul Standout - companie specializată în marketing neconvenţional. În ceea ce priveşte parteneriatul cu Linkedin, provocarea a fost şi mai mare, cu atât mai mult cu cât, noi înşine am purtat negocierile cu reprezentanţii companiei din UK”,
Acest pas e cu atît mai important cu cît băncile sunt cei mai mari investitori in publicitatea online în România. Conform studiului ROADS, realizat de IAB România şi PricewaterhouseCoopers România, în 2007 şi în prima jumătate a anului 2008, segmentul finanţe-bănci a fost industria care a investit cel mai mult în publicitatea pe internet în România.
Multumim Initiative Media si Millenium Bank pentru increderea acordata blogurilor.