Calendarul #SuperFete (în format digital, de data asta)

January 27th, 2012

În primul rând, le mulţumim tuturor celor care au îndrăznit aseară să înfrunte frigul, vântul şi ninsoarea pentru a ni se alătura în spațiul expozițional din magazinul F64! Ne-am simţit bine, ca de obicei, printre atâţia bloggeri prieteni, şi ne-am amuzat cu imaginile de la making-of:

S-a lăsat cu autografe, unii mai norocoşi (sau înfipţi) au primit autografe de la toate #SuperFetele care apar în calendar şi care au fost aseară alături de noi. Şi fiindcă ştim că şi ceilalţi onlineri care nu locuiesc în Bucureşti îşi doresc calendarul, l-am pregătit şi in format digital, pentru toată lumea.

Însă, dincolo de asta, câteva exemplare ale calendarului circulă chiar acum pe hashtagul #SuperFete. Trebuie doar să fiţi pe fază şi puteţi câştiga unul!

Mulţumim încă o dată clientului nostru Danone, fără de care #obiceiurisanatoase n-ar fi existat (şi nici calendarul acesta), F64 pentru toată susţinerea, fotografului Alex Conu, machiorului Marian Tanase şi stylistilor de la saloanele Gett’s şi nu în cele din urmă lui Răzvan Baciu şi Cristi Şerb (click pe linkul acesta, musai)!

Sperăm ca anul vostru să fie unul excelent, cu zâmbete pline de viaţă (ca ale fetelor) şi cu multe #obiceiurisănătoase!

Lansarea calendarului #SuperFete cu #obiceiurisanatoase in showroom-ul F64

January 25th, 2012

Pentru cine a ratat cel mai discutat subiect pe finalul anului trecut, o scurtă recapitulare: Cristi Şerb (criserb.com) a făcut pentru 2010 un calendar cu twitteriţele cele mai apreciate de la noi. Nouă ne-a plăcut proiectul şi i-am propus să repetăm experienţa şi anul acesta. Iar Danone Activia s-a hotărât să ne susţină, integrând acest proiect în campania #obiceiurisanatoase.

Spre sfârșitul anului trecut voi, cei mai activi utilizatori de bloguri și rețele sociale din România ați propus nu mai puțin de 69 de fete active în social media. Câteva zile și 3806 de voturi mai târziu, primele 24 de fete au fost selectate şi ulterior au fost votate de un juriu format din 30 de bloggeri. Ei sunt cei care au votat finalistele pentru calendarul Superfete cu #obiceiurisanatoase, editia 2012. (la fel cum, tot anul trecut, un juriu de 63 de bloggerite l-au ales pe BlogJuan dintre 26 de bloggeri candidati)

În ordinea apariției în calendar, acestea sunt:

Pe 23 decembrie, când cei mai mulţi dintre voi eraţi deja în vacanţă, ne-am întâlnit pentru şedinţa foto, în studioul lui Alex Conu. Marian Tănase s-a ocupat de machiajul fetelor, doi stilişti de la Gett’s le-au arănjat părul, iar Răzvan Baciu a realizat making of-urile de mai jos. A fost o muncă de echipă, fireşte, și le mulțumim tuturor celor care au participat.

Joi seară, de la 18.30, ne întâlnim la sediul F64 cu toţi cei implicaţi în acest proiect precum şi cu toți cei au susţinut lansarea calendarului și o sesiune de autografe cu cele 12 protagoniste. Dacă vreţi să participaţi şi voi, ridicaţi 2 degete într-un comentariu. :) Vom proiecta imagini si video “din culise”, veti putea face fotografii cu fetele frumoase care apar in calendar, le puteți cere un autograf chiar pe calendar, care arată senzațional! Dar nu ne credeți pe cuvânt, chiar va asteptam sa va convingeti! Primul venit, primul servit! :)

Mulţumim mult Danone Activia, Cristi ŞerbAlex Conu, Marian Tănase, Gett’s, F64 şi Răzvan Baciu!

calendar-superfete1

Portret de familie STANDOUT + BYTE FLUX :)

December 14th, 2011

Deşi nu e făcută de noi, campania “Portret de familie” ne-a plăcut foarte mult şi iniţiatorii proiectului merită felicitaţi. Cristian Şuţu şi Radu Bădoiu şi-au deschis porţile studioului de pe strada Săgeţii nr. 6, între 6 şi 13 decembrie (dupa ora 17:00), pentru a imortaliza emoţii frumoase într-un “portret de familie”. Fotografiile erau printate pe loc cu ajutorul sponsorilor Xerox şi Pepsi şi astfel oricine a vrut să se fotografieze cu iubitul/iubita, copiii, pisica sau hamsterul familiei a putut face asta gratuit.

379033_10150428010743807_707178806_8660173_834740357_nAseară a fost ultima zi pentru un #portretdefamilie. După opt nopţi de maraton fotografic, Cristi şi Radu au fost la fel de calzi şi bucuroşi că oamenii le trec pragul studioului. În total cam 2000 de persoane, printre care mulţi bloggeri, twitterişti şi alţi activişti în social media, s-au lăsat fotografiate în studioul Foto Union. #Conformunorstudii, cam 94,27% dintre ei au zâmbit în poze. Dar şi mai mulţi oameni vor zâmbi când vor analiza cărţile poştale pe care le vor primi de la ei.

Am fost şi noi aseară acolo şi ne-am fotografiat împreuna cu ai noştri colegi de la BYTE FLUX. Meet THE TEAM(S)!

aq11

And then the boys: (de la stânga la dreapta: Ionuţ, Andrei V., Silviu, Andrei Ş., Bogdan; Andrei P. lipsea, probabil programa ceva la Facebrands)

aq3

And finally the girls (Iuliana, Ana-Maria, Elena):

aq2

#BlogJuan-ul votat de bloggeriţe este…

November 17th, 2011

Am ajuns la finalul campaniei Danone Cremosso, iar azi e o zi bună ca să anunţăm #BlogJuan-ul, căştigătorul şi deţinătorul acestui titlu până la următoarea provocare! :)

Le mulţumim tuturor bloggerilor, twitteriştilor şi utilizatorilor de Facebook care s-au implicat în campania asta, noi am încercat s-o facem cât mai distractivă pentru toată lumea, sperăm că am şi reuşit. De fapt, activitatea pe bloguri şi reţele sociale din perioada campaniei ne-a arătat că ideea a prins şi poate o repetăm la anu’ :) Oricum, i-am remarcat în campania asta pe cei care s-au implicat cel mai mult şi vom încerca să îi implicăm şi în altele.

După prima etapă de voturi libere, clasamentul arăta aşa: Read the rest of this entry »

Satul Sambureni si-a gasit ambasadorii!

November 4th, 2011

Stimati cititori, satul Sambureni si-a gasit ambasadorii si vi-i prezentam mai jos: Read the rest of this entry »

Satul Sambureni cauta bloggeri ambasadori!

October 13th, 2011

Iar acest anunt e unul cat se poate de serios!

Cel mai recent sat din Romania (un sat care nu exista inca pe harta), isi cauta ambasadori pe net care sa-i sustina cauza. Mai exact, locuitorii din Sambureni vor ca voi, bloggerii, sa le sustineti pe net eforturile de a face ca satul lor sa existe atat pe harta, cat si in mintile oamenilor. Pe scurt… vor si ei sa fie celebri!

Faceti ce credeti voi de cuviinta ca trebuie facut ca sa promovati Sambureniul si, desi satul nu exista (nu inca, cel putin), premiile puse la bataie sunt cat se poate de reale: un subwoofer, un GPS si senzor de parcare.

Evident, castigatorii vor primi la final si titlul de “Ambasador onorific al Sambureni Village”.

Ca sa va duceti la bun sfarsit taskul, veti gasi tot felul de indicii pe contul de Youtube de aici sau in folderul cu poze de pe pagina de Facebook “Sambureni Village

Pentru mai multe detalii, gasiti aici regulamentul oficial al concursului. Aveti 10 zile la dispozitie ca sa convingeti juriul ca meritati voi premiile. :)

Asa ca puneti-va talentele in slujba unei cauze nobile, propasirea acestei mici localitati inexistente, si va superdotati ce vreti voi: caruta, bicla, trasurica, trotineta sau chiar si masina. Pentru ca e concurs pe bune! :)

3.7 milioane de romani pe Facebook in luna septembrie

September 20th, 2011

Conform serviciului de analiza Facebrands,ro, in acest moment sunt 3,7 milioane utilizatori de Facebook in Romania (3.728.280) din care peste 90% (90.57%) si-au declarat orasul de resedinta. Numarul de utilizatori ai acestei retele sociale a crescut cu 54% fata de inceputul anului 2011, cand numara doar 2.405.920 utilizatori.

Din datele culese de serviciile Facebrands.ro si Facebrands PRO, 3.376.560 de utilizatori ai retelei sociale Facebook si-au declarat in profilul creat pe aceasta retea orasul de resedinta. Procentul utilizatorilor romani de Facebook care  si-au declarat orasul de resedinta s-a dublat de la inceputul anului, de la 48% in ianuarie 2011.

Cei mai multi utilizatori ai retelei Facebook in Romania sunt in Bucuresti (1.049.400, 31,08%), urmat de Cluj-Napoca, Timisoara si Iasi. Cifra de utilizatori pe orase si judete poate fi gasita aici: http://www.facebrands.ro/map.html.

Catre acesti utilizatori au fost afisate  in ultimele 2 luni peste 4500 de ad-uri locale,  din care 4440 au fost stranse de echipa Facebrands PRO intr-un modul dedicat de Intelligence, disponibil in cadrul oricarui abonament Facebrands PRO. Detalii despre Facebrands PRO pot fi gasite aici:http://pro.facebrands.ro/intro

“In acest moment orice advertiser poate urmari pe Facebrands PRO, dincolo de performanta comparata a paginilor monitorizate, si activitatea de marketing derulata in fiecare categorie, ce ad-uri au rulat concurentii, ce variante creative au folosit, iar in cadrul campaniilor mai complexe, avem cateva sute de studii de caz care arata in ce a constat campania, totul corelat cu performantele obtinute de pagini in perioada respectiva”. (
Ionut Oprea, managerul agentiei STANDOUT, care gestioneaza impreuna cu BYTE FLUX serviciile Facebrands.)

Facebrands.ro monitorizeaza acum peste 14.000 de pagini create pe Facebook de persoane si institutii (companii, ONG-uri etc.), aratand cresterea numarului de fani al acestora pe zile si saptamani, impreuna cu alte pagini din aceeasi categorie.

Din august 2011 Facebrands ofera si analize avansate, atat pentru performanta comparativa a paginilor, cat si pentru activitatea comerciala derulata pe Facebook in fiecare din cele peste 60 de categorii. Detalii despre Facebrands PRO pot fi gasite aici: http://pro.facebrands.ro/intro

Scurtaturi Facebrands:
Facebrands PRO: http://pro.facebrands.ro/intro
Topul paginilor de Facebook romanesti pe categorii: www.facebrands.ro
Harta utilizatorilor si paginilor de Facebook pe judete si orase: http://www.facebrands.ro/map.html
Topul aplicatiilor romanesti de Facebook: http://www.facebrands.ro/apps.html
Facebrands Reports:  http://www.facebrands.ro/blog/
Evolutia check-in-urilor pe retelele sociale in Romania: www.facebrands.ro/places
Date demografice despre utilizatorii Facebook din Romania: http://www.facebrands.ro/demografice.html

Ce inseamna sa scrii bine (pe blog)? Care ar fi Pulitzer-ul blogului?

September 12th, 2011

De cativa ani discutam pe bloguri chestiunile zilei, ne spunem parerile despre subiectele cele mai fierbinti, si ne exprimam sentimentele fata de lucrurile din jurul nostru. Evident, talentul e variabil, la fel si popularitatea, desi nu e intotdeauna o legatura stransa intre ele.

Unor bloggeri le place sa fie concisi, si pentru ei asta e tot ce conteaza, sa poata exprima cat mai multe lucruri in cat mai putine cuvinte, unii au facut chiar din asta un model permanent.

Altora le place sa scrie, sa-si faca vocea auzita, si cu cateva idei bune plus putin noroc, ajung sa-si adune in jurul lor un grup de oameni dispusi sa-i citeasca in mod repetat.

Fiecare dintre noi avem, insa, cateva bloguri pe care le citim si pentru calitatea textelor scrise. Si asta e o zona care merita sustinuta, pentru ca va aduce un plus de stil si eleganta vocii comune a blogosferei. Si fiecare din noi ar trebui sa mediteze, din cand in cand, asupra a ce inseamna pentru el scriitura de calitate, pe blog sau in general. Ne suntem datori cu propria perfectionare, si cred ca nu s-a mai discutat de mult timp despre asta.

Va provocam la o discutie pe acest subiect, vrem sa stim parerea voastra despre scriitura de calitate, ce apreciati din tot ceea ce se scrie online, si bineinteles pe bloguri, daca mai cititi din placere si ce va face placere sa cititi.

Si cu ocazia asta va invitam sa propuneti tot ceea ce v-a placut cel mai mult pentru concursul Superscrieri, organizat de Fundatia Friends for Friends.

E un concurs de texte de calitate, pe mai multe categorii (eseu, reportaj, opinie, portret si chiar si experiment - adica un format care nu se regaseste in niciunul din cele de mai sus). Toate aceste categorii cred ca se pot gasi si pe bloguri sau, daca are cineva o ciorna mentala sau chiar si o idee pe unul din ele, o poate asterne pe blog pana la sfarsitul lunii (termen-limita: 29 septembrie pentru publicare, 30 septembrie pentru anuntarea participarii la superscrieri@ffff.ro)

Fiecare categorie are un premiu de 500 euro si 3 carti din colectia  Great Ideas de la Penguin via Okian.ro.

Succes participantilor la concurs si spor participantilor la discutia noastra inceputa vinerea trecuta la Social Media Breakfast-ul de la Cantina Sport Bar! Nu avem inca un Pulitzer al blogurilor, insa hai sa aratam ca meritam unul. Liber la comentarii!

Prima campanie pe bloguri in Romania

July 29th, 2011

La sfarsitul lui iulie 2007 se incheia licitatia pentru prima campanie de publicitate pe bloguri in Romania. O campanie complet neconventionala, in care marea majoritate a blogurilor participante s-au implicat pentru a sustine acest domeniu, pentru a arata ca poate aduce rezultate. Si au demonstrat, motiv pentru care ne aflam astazi aici.

Pe scurt, pentru cei care au intrat pe bloguri mai tarziu, am creat o licitatie pentru un pachet de publicitate oferit initial pe clickio.ro, pentru a incepe o prima campanie care sa arate ce pot face blogurile ca si canal media. Pana la finalul licitatiei lista blogurilor care s-au alaturat initiativei cuprindea peste 50 de bloguri si pe multi din bloggerii care au participat atunci ii cunoasteti si azi.

Pentru cine vrea sa revada  o bucatica de istorie a acestui mediu, pagina “agregatoare” a elementelor campaniei e aici iar pagina licitatiei de pe OKazii.ro e in continuare aici.

  • Licitatia a fost castigata de Marketonline.ro, fix pe 29 iulie 2007, la ora 9.00, iar Marketonline.ro in urma campaniei respective a si ajuns in topul magazinelor online ca trafic, acesta crescand cu peste 60% in urma campaniei si mentinandu-se la acel nivel pentru mai multe luni.
  • Campania a costat 30.001 RON, a avut bannere, articole si link-uri in articole, si majoritatea blogurilor care si-au anuntat participarea, desi nu aveau nicio obligatie contractuala, au implementat majoritatea componentelor campaniei.
  • Banii au fost oferiti unui ONG, ales prin vot public, iar cei mai multi votanti au reusit sa stranga Cercetasii Romaniei care au folosit fondurile pentru o serie de  proiecte derulate in 2008.

Azi se implinesc 4 ani de la aceasta prima campanie, timp in care numarul lor total a ajuns la mai multe sute (350 am derulat doar noi la STANDOUT), timp in care au fost mai multe campanii care au depasit ca buget volumul acesteia, implicand din ce in ce mai multi bloggeri. Am avut campanii care au implicat peste 100 de bloguri si avem in bloguri un canal media mainstream. Sunt deja peste 200 de bloguri care pot fi implicate  in campanii, in functie de obiectivele acesteia.

Ce avem de facut in continuare? Sa lucram impreuna pentru a dezvolta si a promova avantajele acestui mediu pe care l-am creat tot impreuna.

Cati utilizatori romani de Facebook interactioneaza cu fanpage-urile romanesti?

July 6th, 2011

Unul din cele mai importante aspecte pe care companiile trebuie sa le urmareasca pe retelele sociale este engagementul sau interactiunea directa cu utilizatorii. Facebrands.ro anunta astazi doi indicatori care permit masurarea engagementului pe retelele sociale: “engaged users” si “content engagement rate”.

“Orice activitate de marketing pe retelele sociale trebuie sa aiba niste indicatori clari pe care sa-i urmareasca, pe care sa-i poata compara cu pagini concurente si chiar cu mediile pe categorie. Toate companiile care investesc intr-o prezenta pe retelele sociale ar trebui sa urmareasca in acest mod eficienta investitiilor lor” (Andrei Stefan, manager BYTE FLUX)

Primul indicator lansat astazi de Facebrands.ro este cifra utilizatorilor care au interactionat cu o pagina intr-o anumita perioada de timp – “engaged users” este un indicator mai clar decat numarul de fani, pentru ca numarul de fani nu garanteaza expunerea la mesajele paginii, in timp ce acesti  “engaged users” sunt utilizatori care chiar au interactionat cu pagina, pe de o parte fiind implicati/engaged in activitatea cu care au interactionat, pe de alta parte generand mai multa expunere in randul fanilor pentru mesajele cu care au interactionat.

In iunie, de exemplu, doar 567.663 din utilizatorii romani de Facebook au interactionat cu fanpage-urile romanesti.

Al doilea indicator, “content engagement rate”, reprezinta rata de interactiune pe elemente de continut publicate pe retele sociale, care poate fi analizata in profunzime pe tipuri de continut si de interactiuni, precum si comparata cu cifrele similare ale paginilor concurente si cu cifrele medii de “content engagement rate” pe categorie.

Acesti doi indicatori  sunt doar primii dintr-o serie de 30 de indicatori disponibili in versiunea PRO a serviciului Facebrands.ro, versiune care ofera o analiza competitiva detaliata pentru fanpage-urile romanesti, si pe care o vom lansa saptamana viitoare impreuna cu BYTE FLUX. In acest moment, Facebrands PRO este intr-un test limitat, companiile interesate pot scrie la contact@facebrands.ro pentru a solicita includerea in acest test.

Scurtaturi Facebrands.ro:

Topul paginilor de Facebook romanesti pe categorii: www.facebrands.ro

Harta utilizatorilor si paginilor de Facebook pe judete si orase: http://www.facebrands.ro/map.html

Topul aplicatiilor romanesti de Facebook: http://www.facebrands.ro/apps.html

Facebrands Reports:  http://www.facebrands.ro/blog/

Evolutia check-in-urilor pe retelele sociale in Romania: www.facebrands.ro/places

Date demografice despre utilizatorii Facebook din Romania: http://www.facebrands.ro/demografice.html

Versiunea PRO (acces limitat): http://pro.facebrands.ro

Pentru detalii suplimentare ne puteti contacta la ionut@standout.ro, 0721.614.964 (Ionut Oprea)